Consultația generală include studierea documentației medicale prealabile, istoricul bolii cu selectarea datelor anamnestice relevante și interpretarea semnificației lor clinice, efectuarea examenului clinic general focusat pe elementele de interes, integrarea în contextul clinic a datelor imagistice și de laborator preexistente, formularea diagnosticului ( de etapa sau definitiv după caz), recomandări pentru investigații complementare de laborator și eventual imagistice de tip CT, RMN sau altele, stabilirea indicației terapeutice ( tratament chirurgical sau medicamentos), informarea pacientului asupra alternativelor terapeutice existente și consilierea pe bază de argumente asupra celui mai potrivit tratament pentru fiecare pacient în parte, eliberarea de “ Scrisoare medicală” cu concluziile consultului și recomandări, eliberarea prescripției (rețetei) de tratament medicamentos, consiliere și recomandări igieno – dietetice generale și specifice ( spre exemplu la pacienții cu litiaza urinară)
Pacienții în vârstă de peste 50 ani sau care se adresează pentru simptome în legatură cu prostata este util – pentru a salva timp prețios – să vină cu un minim de analize de laborator efectuate în prealabil. Recomandăm pacienților din aceasta categorie să aibă facut un PSA (antigen specific prostatic) și o analiză sumară de urină (biochimie urinară, examen microscopic al sedimentului urinar) inainte de a se prezenta la consultația urologică. Aceste analize pot fi efectuate din proprie inițiativă prin prezentarea la un laborator de analize medicale iar rezultatul analizelor se eliberează de regulă în aceeași zi.
Tușeul rectal și tușeul vaginal
Tușeul rectal nu este necesar la toți pacienții, fiind, de exemplu, o exagerare la pacienții tineri care se prezintă cu simptome și evidență imagistică de litiază urinară, dar și în multe alte situații, dar este obligatoriu dacă este vorba de un pacient de sex masculin în vârstă de peste 50 ani, care are simptome de tract urinar inferior sau care are un PSA crescut, în primul rând pentru a depista precoce un eventual cancer al prostatei, care este cel mai frecvent cancer la bărbat!
Întrucât tușeul rectal poate crește “artificial” PSA-ul, examinarea digitală transrectală trebuie executată numai după recoltarea sângelui pentru PSA! De aceea, este important ca la momentul consultului urologic, pacienții din această categorie să aibă deja PSA- ul efectuat.
Tușeul vaginal – la femei – este o exagerare dacă este vorba de o tânără care vine pentru o colică renală, dar este obligatoriu dacă datele clinico – imagistice sunt sugestive pentru o patologie uro – ginecologică pelvină (spre exemplu un posibil cancer de col uterin)
Primul control după o consultație urologică inițială include aprecierea evoluției bolii sub tratamentul instituit, interpretarea/integrarea rezultatelor de la examinările indicate complementar la consultul inițial, menținerea sau modificarea schemei terapeutice inițiale, recomandări de prevenție a recidivei.
Controlul de monitorizare evolutivă a unei boli urologice se referă la situația pacientului care are diagnostic de boală urologică cu potențial evolutiv sau risc de recidivă ca urmare a evoluției naturale a bolii (spre exemplu pacienții operați pentru tumori vezicale sau alte cancere urologice sau cei având litiază urinară sau adenom de prostată) sau pentru a depista complicații evolutive ale unor boli sau care pot apare după anumite tratamente (radioterapia, efectuată spre exemplu, pentru un cancer de col uterin, poate cauza în timp obstrucția ureterelor prin fibroza retroperitoneala) sau pacienți cu tratamente medicamentoase instituite pe termen îndelungat (exemplu: pacienți cu adenoame de prostată aflați pe tratament “a la longue” cu alfa blocante- Omnic, Fokussin – sau care urmează tratament cu inhibitori de 5 alfa reductaza – Proscar, Avodart), care trebuie monitorizați evolutiv.
Consultația “second opinion” este consulțatia nivel de expert pe care o oferim pacienților consultați sau tratați inițial în alte servicii medicale, atunci cand pacientul dorește să cunoască și o a doua opinie sau să primească lămuriri suplimentare privind boala sau opțiunile terapeutice. Oferim acest tip de consultație în virtutea titlurilor universitare pe care le-am obținut ca urmare a activității academice, de cercetare științifică și a experienței dobândite în activitatea îndelungată la patul bolnavului desfășurată la cel mai înalt nivel, acela de Clinici Universitare (Clinica de Endocrinologie și respectiv Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj).
Ecografia aparatului urinar prin abord transabdominal este necesară în majoritatea patologiilor urologice. Explorează morfologia rinichilor, ureterele, vezica urinară și la barbați prostata și veziculele seminale. Alte zone anatomice adiacente sunt cercetate țintit pentru modificări în legatură cu o boala urologică (spre exemplu extensia de vecinatate sau prezența de metastaze hepatice la un pacient, având un cancer urologic) sau în scop de diagnostic diferențial cu boli nonurologice.
Examinarea ecografică optimă a tractului urinar inferior se face cu vezica plină. Prin urmare, recomandăm pacientului să fie cu vezica plină în momentul examinării ecografice (pentru aceasta este suficient să nu urinați cu 3-4 ore inainte de examinare). Sau cel puțin să nu mergeți să urinați chiar înainte de a intra la ecografie! Pe de altă parte, evitați să ajungeți la consultație și ecografie cu vezica în supraplin, în plină senzație de urgență mictională…
Ecografia prostatică transrectală și ecografia scrotală sunt examinări care se fac cu transductori ecografici dedicați și necesită formare profesională și expertiza examinatorului în aceste tipuri de examinare.
Examinarea în scală gri și Doppler color sunt adesea utilizate în asociere pentru a caracteriza leziunile descoperite la nivel renal, prostatic sau testicular.
Fibroelastografia este o examinare ecografică specială, care necesită un soft dedicat și care are capacitatea de a scoate în evidență diferențe de elastanta tisulară și de a le încadra într-o scala progresivă. Caracterizarea unei leziuni din punct de vedere al elastantei poate aduce argumente pro sau contra pentru caracterul benign sau malign al unei leziuni tisulare identificate ecografic. Fibroelastografia este utilizată mai ales pentru caracterizarea leziunilor nodulare la nivelul sânului și al tiroidei. Deși în urologie, metoda are sensibilitate și specificitate limitată în diferențierea dintre malign și benign, în unele cazuri poate fi un element util de orientare.
Consultațiile se fac pe bază de programare telefonică la numărul de telefon 0755496367. Pentru programare telefonică puteți suna marți, miercuri sau joi între orele 15.00- 20.00. În cazul în care sunați în afara acestor intervale sau dacă apelul dumneavoastră nu este preluat din cauza unei indisponibilități de moment, veți fi contactat telefonic de catre noi în cel mai scurt timp.